Corect, bine punctat!

Este o zi calma in care simt ca ma detasez de tot si reusesc chiar sa ma mai relaxez un pic. Ba chiar am impresia ca e o zi de odihna totala, pentru ca nu apare nimic care sa ma streseze si sa ma scoata din calmul meu. Imi reincarc bateriile nefacand nimic. Imi permit mici capricii pe placul meu care au un efect benefic asupra psihicului, pentru ca arta, muzica, somnul, plimbarile pot avea un efect tonifiant dupa o perioada agitata.
Sunt oare extrem de capricioasa, incat sa trec de la bucurie la tristete de la o clipa la alta, incat ceilalti nici nu vor sti cum sa se poarte cu mine? Am ajuns sa reactionez exact invers decat de obicei, pentru ca daca altadata radeam si raspundeam cu aceeasi moneda la o gluma, de data aceasta acelasi stil de umor ma deranjeaza si il iau drept atac la persoana? Psihicul meu e atat de labil, trecand de la plus la minus pe nepusa masa, si ba rad, ba plang pe parcursul aceleiasi zile... Fiindu-mi greu sa imi controlez reactiile emotionale?
Prudenta fiind, nu pot scapa de riscul care trece azi prin calea mea. Stiu ca am uneori presentimente care ma avertizeaza daca e bine sau nu sa ma implic in anumite actiuni, si cum azi imi ascult intuitia ce-mi spune sa stau pe loc, scap cu brio de efectele neplacute. Parca cineva ma trage de maneca si il aud cum imi spune sa stau pe loc, chiar acum intr-un palpitant moment, iar dupa ce trece, dandu-mi seama ce bine am facut ca mi-am ascultat vocea interioara. Numai rezistand ispitei de a ma baga singura in mijlocul furtunii, totul trecand fara urmari.
Privind spre etapele urmatoare ale planurilor pe care le creez, simt cum ma cuprinde entuziasmul si nerabdarea. Probabil se prefigureaza deja rezultatele pe care le-am visat, incat simt ca nu mai pot astepta pana acolo. Nu ma grabesc totusi, fiecare pas are rolul sau in constructia finala, si daca as incerca sa sar peste unele etape care mi se par neimportante, as putea scapa din vedere momente esentiale. Incet, pas cu pas, totul inainteaza spre telul cel mare, dar parca NU mai AM rabdare: vreau rezultate mai rapide. My own world, for you?

You gonna get me...

Simplicity in the redness of the sunshine almost in the middle of nowhere but now here....
Imi imaginez ceea ce ma reprezinta, deoarece doar asa pot sa ajung sa ma cunosc pe mine alaturi de tine.
Singurul lucrul de care ma tem si nu as vrea decat sa il infrunt...sunt eu. Aud cum ma strigi si intorc capul putin spre stanga, dandu-ma de gol ca de fapt vreau sa te si vad, nu numai sa te aud cum vii din urma si ma strigi, iar eu in continuare sa te ignor. Imi doresc sa ma intorc si sa vad cine esti si de ce te-am gasit asa de greu, de ce tocmai acum? Acum cand? Si ma invart incontinuu, intru intens prin cercul plin de vicii nule pentru toti, egale tuturor si pe sfarsite pentru toti.
Au mai trecut 4 zile si sunt nedormita indeajuns sa mai vreau sa mai tin ceea ce ma retine deseori unde nu trebuie, dar vreau sa fiu.
Faptul carui lucrui datorez atatea intrebari ce mi le pun si nici nu am gasit raspunsul ca deja ma intreb ce fac acum?
Ciudat? Da! Ignorant de nou? Intotdeauna!!!
Ce sa-i si faci...

Sunt oameni pentru care zeii au planuri speciale!

Imi place sa lipsesc cu zilele din viata mea! De ce oare? Deoarece fiind mai absenta, adica fara ganduri, fara planuri, fara frustrarile vesnice, fara gandurile ce curg infinit si intreband continuu, cautand ceea ce nu as gasi, fel si fel de raspunsuri care nu sunt indeajuns de bune sa-mi multumeasca curiozitatea nesatula de nou, ci doar in prezent sa fiu, ma fac sa cred ca pot, vreau, imi doresc, simt si experimentez ceea ce de multe ori nu imi dadeam voie, deoarece speculam si ma priveam ciudat, nu ma cunoasteam indeajuns de bine sa pot sa-mi dau liber imaginatiei. Cuvintele, au o puternica insemnatate pentru mine deoarece prin ele ma pot exprima, pot trai si pot visa, imi pot proteja sufletul, imi pot lasa mintea sa zburde in voie, exprimandu-se.
Esti cum vrei, daca tu iti propui!- un fel de siguranta ce mi-o pot oferi singura in ceea ce as vrea sa fac, sa concretizez pentru a-mi putea pune-n practica teoriile si aspiratiile mele asupra vietii. Aplicarea planurilor marete, atingerea telurilor propuse, scopul scuza mijloacele in maturizarea mea proprie, nevatamata inca dar usor puerila...
Ma pierd in intensitatea valorii umane, ma regasesc in 2-3 cuvinte expuse lumii, recastig increderea ce mi-am pierdut-o cu ajutorul vointei, ambitiei ca vreau sa schimb ceva in viata mea si repar ceea ce e gresit sau macar nu mai repet, ori mai bine spus incerc.
E deja aprilie, hah, am spus-o ca si cum acum se apropie ceva interesant in viata mea. Poate asa e, poate intuitia imi dicteaza si ma atentioneaza ca se va intampla ceva cu mine. Ciudat sentiment, dar placut, deoarece il accept.
Oscilez, pot sa pornesc cu ei in cap, sa mai deviez si pe drumul meu, dar ma intorc. Atata timp cat alimentez lumea cu ceea ce vor, vor cere sa realimentez, deci ei sunt dependenti de mine si de ceea ce spun eu. Eu detin controlul, am grija sa nu il pierd. Manipularea e foarte buna, deseori! Folosita corect, concret si cu masura. Dar totusi ignoranta isi baga coada, iar pasivitatea celor din jur ajunge la tine fiind sub forma de miserupism, ce il expui lor. Totul e ca un boomerang. Dai inapoi ceea ce primesti si totusi vina tot pe tine poate fi aruncata.
Ciudata eschivare avem noi, oamenii...

Both, the white and the red....

Sunt plina de avant si imi canalizez pofta de a crea spre o activitate importanta, rezultatele satisfacandu-ma pe deplin. Cand sunt motivata, fac pasi mari inainte.
Atmosfera si oamenii, se tensioneaza intre ele fulgerator de repede, incat conflictul este gata-gata sa rabufneasca si sa dea peste cap o relatie care mergea bine inainte. Se apeleaza la vorbe dure, la replici taioase, dorinta de razbunare a unora se transforma in rautate.
Pot spune ca am intalnit persoana potrivita la momentul potrivit care mi-a oferit sfatul necesar pentru a ma avanta. Citindu-mi-se-n privire multa recunostiinta, pentru ca imi ofera sprijin cu inima deschisa, cu simpatie si prietenie, fara a astepta nimic in schimb. In astfel de momente descopar! Urmandu-mi sfatul tin minte ce rol am jucat in viata mea.
Uneori fara voie nimic nu mai ascult, nici sa vreau sa mai vorbesc, poate nici sa gandesc, pentru ca sunt doar o rotita dintr-un angrenaj condus de o persoana despotica ce nu stie decat sa dea ordine. Mai bine tac si ma supun!
Desi nu sunt genul de om care se intimideaza in fata unor persoane suspuse, de data asta vad mai multa timiditate in ceilalti, parca sunt eclipsati de cineva care stie sa se puna mai bine in valoare. In trecut m-as fi retras in carapacea mea si as fi ramas introvertita ca altcineva mi-o ia inainte, mai bine imi spuneam, ca tinandu-mi sub control manifestarile emotionale, in loc sa mi se vada adevarata putere de convingere. Am cu ce, totul e sa depasesc acest moment sensibil din punct de vedere psihic, pentru ca sunt gata sa-mi accept, fara motiv, pozitia a doua, timp in care sunt pe prima.
Port un foarte mare interes fata de varietatea lumii in care traiesc si simt nevoia sa intru in contact cu cat mai multa lume, convinsa ca doar asa pot intelege cat de ciudati sunt oamenii. Primele probleme le pot intampina in acea mica retinere in a comunica clar si diferentele de cultura sau de mentalitate, dar din toate am ceva de invatat care imi folosesc, imprim accesul liber la o nevoie de o mai mare capacitate de adaptare in medii necunoscute. Accept cu seninatate diferentele dintre oameni, ma integrez mai bine in cele mai pestrite medii, ma cunosc pe mine, de altfel.

I can say...

Ca nu e neaparat sa mi se faca pe plac, nu sunt decat un nimeni, doar am invatat sa manipulez si sa iubesc manipularea. Nu fac eforturi pentru a indulci latura dura a adevarului. Il pot prezenta exact asa cum este, in mod direct si necizelat. Uneori sunt mai preocupata de siguranta adevarului, decat de sentimentele proprii si cele ale semenilor.
Nu uit ca sunt doar o „bucatica” din ceea ce reprezint „intregul”. Cultivate imi sunt umanitatea si modestia.
Nu stiu daca mai pot sa fiu atenta la dorintele si sentimentele lor mai profunde, lucru care este foarte necesar pentru a avea o personalitate complexa. La un moment dat in viata, voi fi nevoita sa iau o decizie ferma si sa renunt la pozitia pe care o am. Din acel moment voi refuza orice incercare a celorlalti de a-i repune in acea pozitie.
Unii oameni sunt "jucatori de noroc" prin natura lor. Deseori sunt atrasa ca de un magnet de situatii dificile si chiar periculoase. Am tendinta de a-mi continua drumul chiar si atunci cand acesta devine greu si de a persista pana cand obtin rezultatul sau concluzia care ma va multumi. Atunci cand incep ceva, fac ceva si sunt bine echipata, cu multa putere si cu multa energie pentru a ajunge sa ma multumesc si pentru a putea capata respectul si increderea de sine. Autoritatea consta in puterea de a intelege marile adevaruri ale timpurilor ce au trecut, trec si vor trece. Sunt inzestrata cu tenacitate si stiu sa-mi folosesc farmecul in favoarea mea. Stiu ca trebuie sa fiu visatoare, cat si infaptuitoare, fiind capabila sa-mi transpun ideile in realitate.
Orientandu-ma in general spre exterior, din cand in gand, vreau sa schimb realitatea exterioara pentru a ma confrunta cu aspectele ei interioare. Desi pare ciudat, prin tenacitatea ta proprie, poti avea un succes surprinzator in viitorul ce ti-l creezi. Desi dau impresia ca ma aflu in alta lume, sunt de fapt aici.
Imi doresc cu adevarat sa explorez, sa ajung pe taramuri necunoscute unde nimeni nu a indraznit sa mearga. Adesea, insa, sunt o persoana pragmatica ce actionez metodic.
Oricare ar fi natura actiunilor mele, de obicei avansez in linie dreapta, convinsa ca principiile mele sunt corecte. Totusi, datorita lipsei de obiectivitate, ma pot abate de la drum sau chiar ma pot indrepta intr-o directie gresita.
Este intr-adevar important sa-mi schitez drumul cu mare atentie deoarece, odata convinsa ca tinta este buna, il urmez pana la capat. Sunt, de asemenea, capabila sa actionez fara sa astept recompense, poate doar verbale, interesul nu are loc langa ori cu mine.

Chiar aici, chiar acum....

Joc un rol important in mediul in care ma aflu, de parca as deveni un fel de profesor pentru toti. Oricine imi cere sfatul are numai de invatat de la mine, pentru ca sunt dornica sa impartasesc si altora din experienta mea. Sunt de parere ca nimic din ce am acumulat in viata la modul teoretic nu imi apartine ci si eu, la randul meu, am primit de la altii, ca atare acelasi lucru trebuie sa fac si eu: sa transmit mai departe. E o placere sa descopar oameni avizi de cunoastere in jurul meu care abia asteapta de la mine o idee sau o indrumare.
Tot ceea ce fac nu are efecte imediate, ci descopar la ce a ajutat tot efortul meu de acum, abia peste o vreme. Unele lucruri se construiesc lent, cu multa rabdare si cu un consum mare de energie, dar pretuiesc rabdarea, constienta ca nu ma pot opune timpului. Ma concentrez serios la ce am inceput, fara sa ma grabesc sa ajung la rezultate rapide.
Amintirile mele devin punctul central al atentiei, pentru ca undeva in trecut a avut loc un eveniment care are o insemnatate acum, in prezent. Stau, pe loc, ma detasez de problemele actuale si concentrandu-ma la vremurile de demult, rezolv mai bine totul, ma gandesc la ziua cand am cunoscut o anumita persoana sau am primit o anumita informatie, deoarece in acest moment de inceput, voi gasi raspunsul la intrebarea principala a acestei perioade. Memoria este unul din atu-urile mele, incat pot rasfoi prin tot ce am acumulat de-a lungul anilor ca intr-o carte, pana ce ajung la capitolul care ma intereseaza, eu.
Trebuie sa ma organizez in asa fel incat sa rezolv doua lucruri dintr-un foc. Desi sunt genul de om care se implica serios atunci cand are un plan foarte bine conturat in fata, de data aceasta va trebui sa ma impart intre doua directii total diferite si sa le duc la rezultate asemanatoare, fara discriminare. Nu le pot neglija, nu pot alege doar pe unul dintre ele, ci trebuie sa ma descurc cum pot pentru a satisface ambele directii: Pe scurt, si capra si varza...
Dar totusi ceva lipseste din ceea ce as avea nevoie pentru a fi mai sigura pe mine si imi citesc pe fata aceasta incertitudine. Astept, parca, o veste, o minune, o informatie sau o persoana anume care detine raspunsul la marea mea intrebare, si cat timp nu apare nimic, stau ca pe ghimpi, cu o teama in suflet. Nici nu am dormit prea bine azi-noapte, poate nici sanatatea nu e la cote maxime, ca atare va exista cel putin un plan al vietii mele care scartaie, dar care le influenteaza negativ pe toate, prefer sa stau in umbra, momentan.
Norocul uneori nu apare intr-o forma spectaculoasa, ci se poate ascunde in spatele unei cortine greu de patruns. Trece o sansa rara prin calea mea, dar ori e greu sa ajung la ea, ori nu am prea multa incredere, sunt in dubii, ca atare reusita depinde numai de curajul de a infrunta aparentele inselatoare. Nu stiu mai nimic din ceea ce mi se ofera, planeaza o mare necunoscuta peste toate, poate si un fel de teama, dar reusesc sa trec peste retineri, poate gasesc in spatele acestor aparente ceva exceptional.
Daca eu sunt convinsa ca am dreptate, trebuie sa imi sustin punctul de vedere pana in panzele albe. Nu ma astept la o victorie usoara, exista si altii la fel de siguri pe pozitia lor, deci se poate genera un conflict, in care cel mai bun castiga. Fac totusi tot posibilul sa nu ma las furata de agresivitate verbala, incerc sa conving prin alte argumente si nu prin ton ridicat si nervi, pentru ca celalalt va reusi sa-mi tina aceste reactii mult mai bine sub control. Faptele vorbesc, deci ma pun pe treaba sa-mi arat la ce anume ma refer.

Evident, trecutul si viitorul nu au realitate proprie...

...ci doar clipa de acum.
De ce am ajuns sa imi creez o preocupare continua pentru trecut si viitor cu gandul la recunoasterea momentului prezent si la a-i ingadui sa existe trezeste neplacerea?!?!?! Impulsul apare pentru ca trecutul imi confera o identitate, iar viitorul mentine promisiunea salvarii, a implinirii sub orice forma. Amandoua sunt iluzii. Dur, dar adevarat!
Dar cum as mai funcţiona in aceasta lume daca as fi lipsita de simtul timpului? Nu ar mai exista scopuri pe care sa ma straduiesc sa le ating. Nu as mai sti cine sunt, pentru ca trecutul face din noi, oamenii, ceea ce suntem azi. Cred ca timpul este ceva foarte pretios si trebuie sa invat sa-l folosesc cu inteligenta, in loc sa-l risipesc.
Timpul nu este deloc pretios, pentru ca este o iluzie. Ceea ce percep ca pretios nu este timpul, ci singurul moment existent in afara sa: clipa de acum. Ea este intr-adevar pretioasa. Cu cat sunt mai concentrata asupra timpului — trecut şi viitor — cu atat pierd mai mult din vedere: clipa de acum, cel mai pretios lucru care exista.
De ce este cel mai pretios lucru? In primul rand, pentru ca este singurul care exista.
Este tot ceea ce exista. Eternul prezent este spatiul in care se deruleaza viata mea singurul factor care ramane constant. Viata este acum. Nu a existat niciodata vreun timp in care viata mea sa nu fie acum si nici nu se va intampla vreodata. In al doilea rand, clipa de acum este singurul punct care ma poate duce dincolo de granitele limitate de mine insumi...
Rareori ma surprind odihnindu-ma in adancimea oceanica a
momentului, aici si acum.