...ci doar clipa de acum.
De ce am ajuns sa imi creez o preocupare continua pentru trecut si viitor cu gandul la recunoasterea momentului prezent si la a-i ingadui sa existe trezeste neplacerea?!?!?! Impulsul apare pentru ca trecutul imi confera o identitate, iar viitorul mentine promisiunea salvarii, a implinirii sub orice forma. Amandoua sunt iluzii. Dur, dar adevarat!
Dar cum as mai funcţiona in aceasta lume daca as fi lipsita de simtul timpului? Nu ar mai exista scopuri pe care sa ma straduiesc sa le ating. Nu as mai sti cine sunt, pentru ca trecutul face din noi, oamenii, ceea ce suntem azi. Cred ca timpul este ceva foarte pretios si trebuie sa invat sa-l folosesc cu inteligenta, in loc sa-l risipesc.
Timpul nu este deloc pretios, pentru ca este o iluzie. Ceea ce percep ca pretios nu este timpul, ci singurul moment existent in afara sa: clipa de acum. Ea este intr-adevar pretioasa. Cu cat sunt mai concentrata asupra timpului — trecut şi viitor — cu atat pierd mai mult din vedere: clipa de acum, cel mai pretios lucru care exista.
De ce este cel mai pretios lucru? In primul rand, pentru ca este singurul care exista.
Este tot ceea ce exista. Eternul prezent este spatiul in care se deruleaza viata mea singurul factor care ramane constant. Viata este acum. Nu a existat niciodata vreun timp in care viata mea sa nu fie acum si nici nu se va intampla vreodata. In al doilea rand, clipa de acum este singurul punct care ma poate duce dincolo de granitele limitate de mine insumi...
Rareori ma surprind odihnindu-ma in adancimea oceanica a
momentului, aici si acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu