I can say...

Ca nu e neaparat sa mi se faca pe plac, nu sunt decat un nimeni, doar am invatat sa manipulez si sa iubesc manipularea. Nu fac eforturi pentru a indulci latura dura a adevarului. Il pot prezenta exact asa cum este, in mod direct si necizelat. Uneori sunt mai preocupata de siguranta adevarului, decat de sentimentele proprii si cele ale semenilor.
Nu uit ca sunt doar o „bucatica” din ceea ce reprezint „intregul”. Cultivate imi sunt umanitatea si modestia.
Nu stiu daca mai pot sa fiu atenta la dorintele si sentimentele lor mai profunde, lucru care este foarte necesar pentru a avea o personalitate complexa. La un moment dat in viata, voi fi nevoita sa iau o decizie ferma si sa renunt la pozitia pe care o am. Din acel moment voi refuza orice incercare a celorlalti de a-i repune in acea pozitie.
Unii oameni sunt "jucatori de noroc" prin natura lor. Deseori sunt atrasa ca de un magnet de situatii dificile si chiar periculoase. Am tendinta de a-mi continua drumul chiar si atunci cand acesta devine greu si de a persista pana cand obtin rezultatul sau concluzia care ma va multumi. Atunci cand incep ceva, fac ceva si sunt bine echipata, cu multa putere si cu multa energie pentru a ajunge sa ma multumesc si pentru a putea capata respectul si increderea de sine. Autoritatea consta in puterea de a intelege marile adevaruri ale timpurilor ce au trecut, trec si vor trece. Sunt inzestrata cu tenacitate si stiu sa-mi folosesc farmecul in favoarea mea. Stiu ca trebuie sa fiu visatoare, cat si infaptuitoare, fiind capabila sa-mi transpun ideile in realitate.
Orientandu-ma in general spre exterior, din cand in gand, vreau sa schimb realitatea exterioara pentru a ma confrunta cu aspectele ei interioare. Desi pare ciudat, prin tenacitatea ta proprie, poti avea un succes surprinzator in viitorul ce ti-l creezi. Desi dau impresia ca ma aflu in alta lume, sunt de fapt aici.
Imi doresc cu adevarat sa explorez, sa ajung pe taramuri necunoscute unde nimeni nu a indraznit sa mearga. Adesea, insa, sunt o persoana pragmatica ce actionez metodic.
Oricare ar fi natura actiunilor mele, de obicei avansez in linie dreapta, convinsa ca principiile mele sunt corecte. Totusi, datorita lipsei de obiectivitate, ma pot abate de la drum sau chiar ma pot indrepta intr-o directie gresita.
Este intr-adevar important sa-mi schitez drumul cu mare atentie deoarece, odata convinsa ca tinta este buna, il urmez pana la capat. Sunt, de asemenea, capabila sa actionez fara sa astept recompense, poate doar verbale, interesul nu are loc langa ori cu mine.

Chiar aici, chiar acum....

Joc un rol important in mediul in care ma aflu, de parca as deveni un fel de profesor pentru toti. Oricine imi cere sfatul are numai de invatat de la mine, pentru ca sunt dornica sa impartasesc si altora din experienta mea. Sunt de parere ca nimic din ce am acumulat in viata la modul teoretic nu imi apartine ci si eu, la randul meu, am primit de la altii, ca atare acelasi lucru trebuie sa fac si eu: sa transmit mai departe. E o placere sa descopar oameni avizi de cunoastere in jurul meu care abia asteapta de la mine o idee sau o indrumare.
Tot ceea ce fac nu are efecte imediate, ci descopar la ce a ajutat tot efortul meu de acum, abia peste o vreme. Unele lucruri se construiesc lent, cu multa rabdare si cu un consum mare de energie, dar pretuiesc rabdarea, constienta ca nu ma pot opune timpului. Ma concentrez serios la ce am inceput, fara sa ma grabesc sa ajung la rezultate rapide.
Amintirile mele devin punctul central al atentiei, pentru ca undeva in trecut a avut loc un eveniment care are o insemnatate acum, in prezent. Stau, pe loc, ma detasez de problemele actuale si concentrandu-ma la vremurile de demult, rezolv mai bine totul, ma gandesc la ziua cand am cunoscut o anumita persoana sau am primit o anumita informatie, deoarece in acest moment de inceput, voi gasi raspunsul la intrebarea principala a acestei perioade. Memoria este unul din atu-urile mele, incat pot rasfoi prin tot ce am acumulat de-a lungul anilor ca intr-o carte, pana ce ajung la capitolul care ma intereseaza, eu.
Trebuie sa ma organizez in asa fel incat sa rezolv doua lucruri dintr-un foc. Desi sunt genul de om care se implica serios atunci cand are un plan foarte bine conturat in fata, de data aceasta va trebui sa ma impart intre doua directii total diferite si sa le duc la rezultate asemanatoare, fara discriminare. Nu le pot neglija, nu pot alege doar pe unul dintre ele, ci trebuie sa ma descurc cum pot pentru a satisface ambele directii: Pe scurt, si capra si varza...
Dar totusi ceva lipseste din ceea ce as avea nevoie pentru a fi mai sigura pe mine si imi citesc pe fata aceasta incertitudine. Astept, parca, o veste, o minune, o informatie sau o persoana anume care detine raspunsul la marea mea intrebare, si cat timp nu apare nimic, stau ca pe ghimpi, cu o teama in suflet. Nici nu am dormit prea bine azi-noapte, poate nici sanatatea nu e la cote maxime, ca atare va exista cel putin un plan al vietii mele care scartaie, dar care le influenteaza negativ pe toate, prefer sa stau in umbra, momentan.
Norocul uneori nu apare intr-o forma spectaculoasa, ci se poate ascunde in spatele unei cortine greu de patruns. Trece o sansa rara prin calea mea, dar ori e greu sa ajung la ea, ori nu am prea multa incredere, sunt in dubii, ca atare reusita depinde numai de curajul de a infrunta aparentele inselatoare. Nu stiu mai nimic din ceea ce mi se ofera, planeaza o mare necunoscuta peste toate, poate si un fel de teama, dar reusesc sa trec peste retineri, poate gasesc in spatele acestor aparente ceva exceptional.
Daca eu sunt convinsa ca am dreptate, trebuie sa imi sustin punctul de vedere pana in panzele albe. Nu ma astept la o victorie usoara, exista si altii la fel de siguri pe pozitia lor, deci se poate genera un conflict, in care cel mai bun castiga. Fac totusi tot posibilul sa nu ma las furata de agresivitate verbala, incerc sa conving prin alte argumente si nu prin ton ridicat si nervi, pentru ca celalalt va reusi sa-mi tina aceste reactii mult mai bine sub control. Faptele vorbesc, deci ma pun pe treaba sa-mi arat la ce anume ma refer.

Evident, trecutul si viitorul nu au realitate proprie...

...ci doar clipa de acum.
De ce am ajuns sa imi creez o preocupare continua pentru trecut si viitor cu gandul la recunoasterea momentului prezent si la a-i ingadui sa existe trezeste neplacerea?!?!?! Impulsul apare pentru ca trecutul imi confera o identitate, iar viitorul mentine promisiunea salvarii, a implinirii sub orice forma. Amandoua sunt iluzii. Dur, dar adevarat!
Dar cum as mai funcţiona in aceasta lume daca as fi lipsita de simtul timpului? Nu ar mai exista scopuri pe care sa ma straduiesc sa le ating. Nu as mai sti cine sunt, pentru ca trecutul face din noi, oamenii, ceea ce suntem azi. Cred ca timpul este ceva foarte pretios si trebuie sa invat sa-l folosesc cu inteligenta, in loc sa-l risipesc.
Timpul nu este deloc pretios, pentru ca este o iluzie. Ceea ce percep ca pretios nu este timpul, ci singurul moment existent in afara sa: clipa de acum. Ea este intr-adevar pretioasa. Cu cat sunt mai concentrata asupra timpului — trecut şi viitor — cu atat pierd mai mult din vedere: clipa de acum, cel mai pretios lucru care exista.
De ce este cel mai pretios lucru? In primul rand, pentru ca este singurul care exista.
Este tot ceea ce exista. Eternul prezent este spatiul in care se deruleaza viata mea singurul factor care ramane constant. Viata este acum. Nu a existat niciodata vreun timp in care viata mea sa nu fie acum si nici nu se va intampla vreodata. In al doilea rand, clipa de acum este singurul punct care ma poate duce dincolo de granitele limitate de mine insumi...
Rareori ma surprind odihnindu-ma in adancimea oceanica a
momentului, aici si acum.